Primii paşi

     Nicolae Testemiţanu a venit pe lume cu însemnul dumnezeiesc pe frunte: prin toate fibrele sufletului său de ţăran şi savant, de medic şi vizionar, şi-a făcut un nume de rezonanţă în întreaga republică. Apariţia şi traiectoria sa fulminantă semnifică blazonul nobleţei de unde a pornit. Ani şi ani, răsplămădit prin sudoarea acestor ţărani, pământul de pe aceste văi şi dealuri a născut un simbol, care a concentrat în sine durerea şi înţelepciunea, vrerea şi amărăciunea, speranţa şi suspinul, zâmbetul şi plânsul celor mulţi şi apăsaţi.
     Nicolae Testemiţanu s-a născut la 1 august 1927 în satul Ochiul Alb, judeţul Bălţi într-o familie de ţărani mijlocaşi cu mulţi copii: tatăl, Andrei Testemiţanu, de profesie agricultor, îşi trăgea obârşia din Mihăileni, sat mare din apropierea Ochiului Alb, era un om „sincer ca verdele ierbii şi blând ca raza primăvăratică de soare” şi mama, Axenia Testemiţanu, de profesiune casnică (Ion Stici „Ochiul Alb. Cartea satului”).

Anii de studii

     După absolvirea şcolii primare din satul natal, a învăţat un an(1940) la gimnaziul din satul Baraboi, actualmente în raionul Donduşeni. Pe timpul celui de al Doilea Război Mondial, când operaţiile militare se desfăşurau departe de hotarele Republicii Moldova, a studiat trei ani la liceul teoretic „ Ion Creangâ” din oraşul Bălţi. Din anul 1945 şi-a continuat studiile în clasa a IX-a a şcolii medii nr.1 din acelaşi oraş( astăzi liceul „ Mihai Eminescu”).
     Absolvind cu succes cursul deplin al şcolii menţionate, a decis să-şi continue studiile la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC). În timpul studenţiei s-a manifestat ca un tânăr capabil, foarte muncitor şi conştient de misiunea sa, reuşind, paralel cu studiile făcute temeinic( a avut bursă nominală de stat ), să se manifeste în mod evident pe tărâmul activităţilor obşteşti. Era şeful grupei academice în care studia, fiind ulterior ales lider al organizaţiilor de tineret şi sindicale din institut. Profesorii sosiţi din Sankt-Petersburg, specialişti de mare clasă, l-au observat şi apreciat chiar din primul an de studii, investind în el speranţe de viitor. Şi - din start trebuie de precizat: Nicolae Testemiţanu a îndreptăţit pe deplin acele aşteptări vis-a-vis de persoana sa.
     Toţi şi-l amintesc pe studentul Nicolae Testemiţanu ca pe un ins ordonat, ce făcea dovada unei solide culturi asimilate din cărţi, din liceu, dar mai ales din „curtea lui moş Andrei”, fapt ce-i conferea un avantaj net în comparaţie cu ceilalţi colegi.
     Purta în sine un fluid magnetic, un fel de sarcini energetice pozitive, emanând în discuţii numai căldură şi lumină. Avea mereu pe parcursul vieţii, o impecabilă prestanţă vestimentară: acea batistă la buzunarul de la piept, acel inel de aur de pe degetul mare al mâinii drepte, acele cravate asortate la cămăşi. Gesturile măsurate şi mersul puţin legănat îl deosebeau de colegi şi-l făceau imediat observat. Impresiona atitudinea sa corectă faţă de generaţia în vârstă, de mentorii, îndrumătorii săi, de colegii de serviciu. Prin corectitudine, bunătate, sinceritate, cunoştinţe vaste şi cultură aleasă el putea să cucerească pe oricine. Era extrem de franc, deschis cu oamenii simpli, şi aceştia îi răspundeau cu aceeaşi monedă.
     Era călit în situaţii aspre şi rigide, purta în retine şi memorie atâtea tablouri triste din anii de război, de foamete grea, de deportări silite ale băştinaşilor în Siberii de gheaţă, de intoxicare ideologică a semenilor din partea regimului totalitar. Cu antenele fine ale raţiunii prindea mereu acea realitate bipolară: una se scria în legi, alta se producea în viaţă. Galerie (Anii de studii).

Carieră

     Şi-a început cariera de muncă în calitate de medic-ordinator al secţiei Chirurgie a spitalului raional central din orăşelul Râşcani, de unde peste câteva luni a fost „absorbit” din nou de capitală, rămânând pe acest meridian toţi anii câţi i-a avut de trăit. Din 1954 este numit asistent la catedra Chirurgie Generală a ISMC, activând concomitent şi în calitate de şef al secţiei Medico-Sanitare a Ministerului de Interne al RSSM. Din anul 1955 este numit medic-şef al Spitalului Clinic Republican, funcţie de răspundere care necesita profesionalism, aptitudini manageriale şi organizatorice. Dând dovadă de abilitate şi operativitate în muncă, în scurt timp asigură o avansare în bine a treburilor de la SCR: deschide noi secţii specializate, pe o bază mai trainică reaşează gospodăria de aici. Dispunând de forţe inepuizabile în activitatea cotidiană, fondează concomitent revista „ Ocrotirea Sănătăţii”, fiind şi primul ei redactor-şef, continuă asiduu munca de cercetare la catedră, finisând teza de doctor în medicină, pe care a susţinut-o în anul 1958. Galerie (Colegi de serviciu).
     Acea activitate fructuoasă a fost apreciată de autorităţi, fapt care a decis înaintarea sa în anul 1959 în funcţia de rector al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, moment semnificativ, deoarece în fruntea instituţiei respective este, pentru prima dată, desemnat un fost absolvent al ei de aici, de pe meridian moldav. Avea doar 32 de ani, era plin de romantism, purta în inimă o dorinţă nestrămutată de a face cât mai mult bine poporului. Deschide noi facultăţi, construieşte spaţii pentru studii, cămine studenţeşti, laboratoare, o bază pentru odihnă şi sport pe litoralul Mării Negre. Pune bazele serviciului traumatologic – ortopedic, are în genere permanent în vizor dezvoltarea ştiinţei medicale, încurajând şi promovând în direcţia dată cât mai mulţi tineri laborioşi şi talentaţi. La această etapă îşi manifestă plenar calităţile organizatorice, demonstrând prin fapte concrete de ce este în stare. Erau anii aşa zisului „dezgheţ hruşciovist”, când oamenii cu iniţiativă şi capabili găseau tot mai des cale verde spre afirmare.
     În această ordine de idei, înaintarea sa la funcţia de ministru al sănătăţii a fost considerată de conducerea republicii, dar şi de întreaga comunitate medicală ca un act logic, menit să schimbe în bine situaţia destul de complicată din ramură. A refuzat din start oferta, căci abia-şi luase avânt în multiplele transformări de la Alma Mater, dar „vocea partidului” pe atunci era aspră şi decisivă, împotrivirile în faţa ei nu aveau sens. A cedat, fiind îndemnat de gândul că din această funcţie va reuşi să-şi servească cu şi mai multă consistenţă poporul, idealul său cel sfânt. Nu l-au speriat volumul muncii, nici dimensiunile acelui câmp în paragină din ramură: a venit cu idei noi, salvatoare, a emis strategii cu bătaie lungă în vederea pregătirii cadrelor de specialişti şi savanţi, consolidarea bazei tehnico-materiale din domeniul medicinii. Zilnic se afla pe teren – în sate, cătune, orăşele, oraşe – analizând cu discernământ şi în profunzime situaţia la zi, concretizându-şi sie şi echipei sale priorităţile de moment. De pe atunci fu luată decizia de a acorda o atenţie sporită calităţii medicinii din spaţiul rural; dacă în oraşe era deja asigurată cât de cât asistenţa medicală specializată, apoi la sat ea lipsea cu desăvârşire. Deci, se cerea găsită o ieşire din situaţie. A construit mult, mijloacele sclipuindu-le din fondul de stat, dar şi din veniturile colhozurilor. A selectat şi a recomandat la studii în doctorantură în diverse centre ştiinţifice din fosta Uniunea Sovietică circa 250 de persoane, care ulterior au revenit la baştină cu o pregătire excelentă, cu grade de cercetători în multe specialităţi. Scopul său suprem era asigurarea sănătăţii oamenilor şi a pământului. În bună parte a reuşit, fiind unicul ministru din republicile unionale de atunci, care a reuşit să ducă o luptă eficientă împotriva abuzului de folosire a pesticidelor în agricultură (chimicale dăunătoare sănătăţii oamenilor), trecând prin guvern o decizie în această privinţă. Galerie (Rector şi Ministru).
     Prin tot ce făcea, prin comportarea ireproşabilă a sa de militant pentru propăşire şi dreptate, devenise foarte popular în republică. Era deja considerat de către potentaţii zilei drept rival al lor, lucru pe care nu au putut să i-l ierte. A urmat acea răfuială politică din 19 martie 1968, când, în rezultatul unor discuţii de câteva ore la c.c. al p. c. m., Nicolae Testemiţanu a fost destituit din post. I-au pus în cârcă încălcarea „ principiului leninist de selectare şi repartizare a cadrelor,” învinuire grea pe atunci, pe când, de fapt, l-au demisionat pentru naţionalism. Destinul acesta au avut să-l înfrunte ulterior mai mulţi feciori destoinici ai plaiului moldav, fapt confirmat de arhive şi martori oculari ai acelor timpuri.
     Nu şi-a pierdut cumpătul; deşi a fost solicitat să activeze în cadrul ministerului unional de ramură, a decis, totuşi, să rămână în Moldova, să se ocupe mai intens de cercetarea ştiinţifică. Fireşte, rana sângerândă, produsă în urma acelei răfuieli politice, l-a durut permanent, rămânând ca o cicatrice pe tot restul vieţii. De felul său blajin de a fi, o lume cunoaşte, i-a iertat pe toţi şi pe toate, consacrându-se totalmente muncii de cercetare. Este doctorand, activează un timp conferenţiar la catedra Medicină Socială şi Organizarea Ocrotirii Sănătăţii a ISMC; în anul 1971 devine doctor habilitat în medicină, fiind profesor universitar la aceiaşi catedră. Din anul 1973 şi până la decesul subit, în anul 1986, este şef al catedrei Medicină Socială şi Organizarea Ocrotirii Sănătăţii a ISMC. S-a adunat în sine, a păşit peste toate greutăţile şi a învins. Galerie (Profesor).
     Interesul său ştiinţific şi practic era orientat spre argumentare necesităţii de a lichida deosebirile de fond dintre nivelurile de asistenţă medicală acordată populaţiei rurale faţă de cea urbană. A creat o şcoală ştiinţifică cu orientare aprofundată în direcţia dată, a adunat în palmaresul său ştiinţific la peste 220 de lucrări publicate, inclusiv 15 monografii, a elaborat „o nouă concepţie ştiinţifică de organizare a asistenţei medicale specializate de ambulatoriu şi de staţionar cu servicii de urgenţă acordate populaţiei rurale.” Galerie (Planuri şi proiecte).
     Prin tot ce a creat şi ne-a lăsat drept moştenire acest mare înaintaş a demonstrat că Domnia sa este un savant cu renume mondial. Concluziile şi dovezile sale ştiinţifice servesc astăzi drept bază în activitatea medicului de familie, accentul continuând să se pună pe medicina primară. Generaţiile de astăzi şi cele viitoare de medici, specialişti în domeniul sănătăţii publice şi managementului şi nu numai au ce învăţa de la dumnealui - mai ales a lupta cu consacrare în atingerea unui scop, a fi onest şi mărinimos în relaţiile cu semenii, a fi mereu încadrat în activitatea patriotică de apărare a libertăţii, limbii, datinii străbune şi a altor valori ale neamului. Galerie (Visuri realizate).