STIMA ŞI ADMIRAŢIA MEA FAŢĂ DE DUMNEALUI AU FOST TOTDEAUNA NEMĂRGINITE
Viorel Ţurcanu, profesor la Academia de Studii Economice din Moldova(ASEM).

     Destinul a vrut ca dumnealui să-mi fie consătean, în definitiv - contemporan, fapt cu care mă mândresc. Nu oricui îi este dat să se înalţe dintr-un sat, având în preajmă un bărbat, în memoria şi onoarea căruia s-a turnat o medalie de stat! Nicolae Testemiţanu a fost o personalitate notorie, bine cunoscută în ţară şi peste hotarele ei. Satul natal, pe care l-a iubit extrem de mult, a urmărit cu cea mai mare atenţie traiectoria vieţii sale . Printre acei mulţi consăteni, care îl aveau drept reper în viaţă, eram şi eu, fecior de ţărani ca şi dumnealui, croindu-mi cu perseverenţă calea spre lumina cărţii.
     Din anul 1962, când mi-am început studiile în capitală, şi până în ultimele zile ale vieţii dumisale am fost puternic impresionat de bogată, multilaterala şi prodigioasa activitate a acestui Om Mare. Fireşte, mare în sensul cărturăriei, profesionalismului şi spiritului său de luptător. Se dăruia tuturor fără a se vinde cuiva.
     De fiecare dată, când se vorbea despre Testemiţanu cu prilejul unui eveniment, creştea admiraţia şi stima mea faţă de el: Testemiţanu - profesor celebru, Testemiţanu – rector excepţional, Testemiţanu – ministru iscusit, Testemiţanu – savant cu renume...
     Pentru curajul şi previziunea sa a fost în repetate rânduri apăsat, ignorat, aproape anulat din viaţa publică, dar a găsit totdeauna forţe titanice în interiorul său, salvându-şi mereu onoarea şi dovedind prin muncă şi talent că este superior pigmeilor de tot felul. Providenţa a vrut ca regimul totalitar al pigmeilor să se prăvale în groapa cu gunoi a istoriei. Evenimentele s-au răsucit aşa că numele său astăzi e pus la loc de cinste în Panteonul naţiunii noastre.
     În timpul vieţii Domnia sa a fost un mare patriot al ţării, dar şi al profesiei sale. Ştiu că multora le-a insuflat dragoste faţă de medicină, inclusiv chiar şi celor apropiaţi – fratele Petru, sora Nadia, unii nepoţi, o mare parte din consăteni care la fel au devenit buni specialişti în medicină – domeniu de importanţă colosală al vieţii sociale. Ca pedagog cu experienţă bogată a contribuit mult la pregătirea unui număr impunător de medici, care astăzi activează în toate colţurile ţării. Ca clinician, de asemenea, a avut merite incontestabile: a stat la baza serviciului traumatologic-ortopedic din republică, serviciu care ulterior a căpătat o dezvoltare uluitoare. Ceea ce a reuşit să facă ca savant, putem lesne determina răsfoind şi citind pe îndelete opera sa. Aflându-se la pupitrul medicinii, pe parcurs s-a manifestat ca un iscusit organizator, creând baza unui mediu favorabil de activitate a sistemului medical – sanitar în teritoriu, care funcţionează în mod normal şi astăzi.
     Au fost multiple fapte, are l-au înălţat şi i-au dat valoare în faţa întregii societăţi. Despre ele, am convingerea, se vorbeşte detaliat în cartea de faţă. Anume, ele, faptele bune l-au plasat pe unda nemuririi. Era omul capabil să facă numai bine semenilor, acea încărcătură mare de patriotism ce o purta în suflet îl făcea deosebit parcă de mulţi dintre noi. Erau timpuri complicate, grele, deci, nu era uşor să te manifeşti ca un apărător al neamului. Cu atât mai mult ca un exponent al renaşterii naţionale. Astăzi, când trăim în alt mediu, precum îl considerăm, democratic, nu avem voie să uităm acele personalităţi care odinioară s-au jertfit pentru revenirea noastră în istorie ca popor, ca ţară. Mi-amintesc, eram abia un specialist tânăr ( pe la sfârşitul anilor 60), când o echipă de intelectuali (Nicolae Testemiţanu, Sergiu Rădăuţanu, fraţii Grigore şi Gheorghe Cincilei, precum încă câţiva, pe care i-am cunoscut personal, au avut bărbăţia să iasă în apărarea demnităţii noastre naţionale, fapt pentru care au suferit mult, poate că din această cauză ne-au li s-a tras şi moartea, căci toţi ne-au părăsit prea devreme. Dacă unii dintre ei, fie şi parţial, au sesizat roadele eforturilor depuse, apoi Nicolae Testemiţanu, cu regret, nu a avut acest noroc.
     Asemenea persoane, care au luptat pentru trezirea conştiinţei naţionale şi creşterea demnităţii noastre ca neam cu vechime în istorie, în acei ani grei de regim totalitar, inclusiv şi Nicolae Testemiţanu, trebuie să-şi găsească un loc binemeritat în analele istoriei.
     Colegii dumnealui mi-au comunicat cu diferite ocazii, că profesorul Nicolae Testemiţanu, în funcţiile pe care le-a deţinut, era foarte serios şi conştient de misiunea sa, concomitent toţi ştim că era foarte amabil şi binevoitor cu oamenii. La Ochiul Alb, pe timpurile celea exista o vorbă bună devenită ca o lege – de ai grave probleme cu sănătatea, nu dispera, caută-l de urgenţă pe Nicolae Testemiţanu, căci dumnealui o să te ajute! Toţi cunoşteau acest adevăr: cât n-ar fi fost de ocupat, totuna sărea în ajutor! Aşa era dumnealui, aşa a rămas în memoria satului. Orice ajutor era făcut din toată inima – fără nici un fel de rezerve.
     ...Viaţa lui Nicolae Testemiţanu se poate compara cu o făclie ce luminează departe, dar care s-a stins pe neaşteptate. Să ne bucurăm că acea lumină nu s-a pierdut, ci a fost absorbită de cei din jur şi va fi transmisă din generaţie în generaţie. Aceasta confirmă şi apariţia pe ogorul medicinii a unuia dintre cei mai fideli nepoţi ale săi – Ion Ababii, care i-a urmat întocmai calea: actualul academician, rector, ministru.