NICOLAE TESTEMIŢANU - CUGETĂTOR ŞI FILOSOF
Ştefan Zarea, Doctor habilitat în tehnică, profesor universitar, SUA

     Nicolae Testemiţanu ocupă un loc de frunte în fondul de aur al cadrelor naţionale din Republica Moldova. Eu îl cunosc din 1941, când învăţam împreună la liceul "Ion Creangă" din Bălţi şi până la moartea lui. Astăzi, privind la fotografia lui, îmi pare adânc îngândurat, sever, cu cugetul concentrat spre infinituri - un adevărat savant în domeniul său, un cugetător şi filosof după spiritul gândirii sale. Ca medic îl cunoaştem mulţi, dar ca filosof şi cugetător puţini şi foarte puţini. Unii din aceştea suntem eu şi fratele meu, medicul Claudiu Zarea din Chişinău. Cele expuse mai jos sunt materiale absolut noi despre Nicolae Testemiţanu. Ele pot, pe bună dreptate, intra în cartea biografiei lui. Era cu neputinţă a le expune acum câţiva ani, de aceea le-am scris în aceste timpuri noi de democraţie şi libertate în Moldova.
     După cum mi-l amintesc bine, Nicolae Testemiţanu era un tânăr înalt, simpatic, cu faţa rumenă şi sănătoasă; vorbea nu prea mult, dar înţelept, corect şi frumos. Avea un păr negru şi lung, părea a nu fi tuns de multă vreme. Purta un surtuc întunecat, prea vechi, ros, scurt şi aproape rupt la coate. Pantalonii erau de aceeaşi culoare, scurţi; avea bocanci vechi. Purta o căciulă de miel. Acest exterior, aparent neglijent, nu era bătător la ochi, deoarece pe atunci la Bălţi se adunară la studii toată sărăcimea din judeţ şi aşa eram îmbrăcaţi cam toţi, şi eu, şi fratele meu, şi fratele lui Colea, Petru, şi încă mulţi, mulţi ca noi, cu o situaţie materială proastă şi de aceea ne părea cumva firească această sărăcie.
    La liceu ne-am împrietenit, am stat la o gazdă, într-o bancă. Eram din sate vecine şi existam din ceea ce ne aduceam noi înşine cu desagii de acasă pe 2-3 săptămâni: pesmeţi, făină de porumb, slănină, brânză. Bani aveam când puţin, când... Colea era sănătos ca cremenea, nu alegea nimic din bucate, mânca bine, dormea strâns, se scula dimineaţă tare, apoi mânca ce-i cădea şi mergea la lecţii cu fratele său Petru. De obicei, învăţa bine, intens, studia limbile străine, istoria, logica, muzica. De multe ori între noi începeau discuţii şi la ele Colea lua parte activă, îşi apăra părerea cu demnitate. Acelaşi lucru îl făceam şi eu. Acest fapt a fost observat de profesorii noştri, a aflat directorul liceului, regretatul Varzari, care ne-a permis să ne folosim liber de biblioteca liceului. Biblioteca a jucat atunci un mare rol pentru dezvoltarea noastră spirituală. Curând, alături de noi a fost admis fratele meu, Claudiu. Rar cine se învrednicea de asemenea privelegiu.
    Locuiam la o gazdă toţi patru fraţi împreună. Dormeam câte doi într-un pat. Trăiam foarte sărac, dar armonia şi prietenia între noi le făcea pe toate bune. Eu şi Colea învăţam foarte sârguincios, devenisem chiar cei mai buni elevi din clasă, apoi şi în liceu. Aşa am învăţat până în 1944, când linia frontului ajunse în Moldova. Ne-am revăzut mai târziu, după război, când Nicolae Testemiţanu împreună cu alţi colegi au venit la Bucureşti într-o delegaţie.
    Ultimii 30 de ani am corespondat cu Nicolae Testemiţanu prin intermediul fratelui meu din Chişinău, Claudiu, la care veneam frecvent în musafirie. Ne-am întâlnit cu el de câteva ori la Moscova. Îmi amintesc, că Nicolae Testemiţanu împreună cu Vasile Anestiadi, Gheorghe Balan de la Ministerul sănătăţii şi alte persoane au fost trimişi în România. I-am întâlnit pe toţi la Gara de Nord din Bucureşti, le-am asigurat cu grijă tuturor ce jour şi confortabil deosebit pe contul meu. Noi doi am avut atunci discuţii aprinse şi foarte interesante despre soarta moldovenilor, despre alfabet, limbă, imn, drapelul Moldovei. Atunci, când aşa-numitul socialism dezvoltat şi mentalitatea comunistă predominau atât în România, cât şi în Moldova, toţi ceilalţi oaspeţi erau foarte speriaţi, când eu discutam cu Nicolae Testemiţanu probleme filosofice, care erau în contradicţie aprigă cu dogmele securităţii marxism-leninismului. Fiecare din ei se temea grozav să nu fie pe secret ascultat, trădat reciproc, terorizat nemiluit de KGB etc. Aproape că nimeni dintre ceilalţi nu îndrăznea să vorbească cu noi deschis despre despotismul fără margini, care domina atunci în Moldova bolşevizată, în România şi în ţările aşa-zisului lagăr socialist.
    Din cele discutate de multe ori de Testemiţanu cu mine şi Claudiu, doresc să mă opresc numai la unele probleme.
    ...Prin anii 1950-1956 toţi aveam una şi aceeaşi părere, pe care n-am schimbat-o nici astăzi. E vorba despre ideile noastre filosofice referitor la alfabet, limbă, grafie latină, despre socialism, regimul comunist totalitar, despre bazele libertăţii, democraţiei, egalităţii, despre problemele ce stau în faţa noastră, a românilor-basarabeni.
    Iată pe scurt ce discutam despre socialism. Pe timpul când noi învăţam la Universitate, prin anii 1945-50, am fost educaţi în spiritul dogmelor marxiste, precum că numai socialismul şi numai el asigură pe pământ libertatea, egalitatea, fraternitatea şi dreptatea.
    Privind cele studiate la Universitate prin prisma experienţei de viaţă, deja în 1960 am văzut că este o divergenţă între ele, contrar opusă, celor învăţate la Universitate şi ceea ce vedeam în viaţă. Am înţeles, că socialismul în realitate este un regim totalitar atotpătrunzător şi atotcuceritor, că nimiceşte iniţiativa personală a omului şi proprietatea privată, îmbibă monopolul statului în toate sferele vieţii publice. El înlocuieşte iniţiativa persoanei cu dictatul groaznic a centrului unic, al demnitarilor de stat locali, deseori foarte prost pregătiţi profesional, dar totdeauna gata să frâneze orice iniţiativă proprie a omului sau să îngroape o idee originală sau să o prefacă ca şi cum ea veni din acest centru de demnitari.
    Aşa erau lucrurile în toată Europa Apuseană, unde a fost introdus socialismul sovietic. Această metodă a condus la monopolul încadrării în muncă numai prin organele de stat şi a creat o dependenţă completă a tuturor cetăţenilor de casta restrânsă a demnitarilor de stat, care monopolizaseră toată activitatea statului, viaţa lui culturală şi politică. Era de fapt un regim de dictatură extrem de totalitară. Dar ştiam din istorie şi noul regim ne-a arătat că într-un stat cu dictatură totalitară nu există nici libertate, nici egalitate, nici fraternitate şi nici dreptate. Adică ceea ce învăţasem la Universitate în anii '45 - '50 despre socialism era o minciună vădită, politic bine camuflată, spre a prosti uşor popoarele lagărului socialist cu ideea că socialismul sovietic, chipurile este unica şansă de viaţă minunată. Cu aceste idei era derutat şi poporul Moldovei..."