A ARS CA UN ASTRU PE BOLTA MEDICINII
Anton Spânu, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, directorul clinicii nr.2, catedra chirurgie nr.1 "Nicolae Anestiadi" a USMF "Nicolae Testemiţanu"

     "... În ce împrejurări l-am cunoscut pentru prima dată pe Nicolae Testemiţanu? Auzisem vorbe bune despre dumnealui, deoarece făcuse studii gimnaziale în satul meu şi era printre primii medici apăruţi din satele celea de fundătură ale noastre; pe fratele său, Petru, însă, l-am cunoscut mai bine, căci a trăit un timp, când învăţa la Baraboi, în gazdă la noi, adică la părinţii mei. Oricum, la anul întâi de studii la Medicină încă nu-l văzusem cum arată la chip pe doctorul Nicolae Testemiţanu. Era deja cunoscut ca specialist, om cu perspectivă evidentă în ramură. O întâmplare nefericită m-a adus în biroul său de la spitalul clinic republican(SCR): era sfârşit de iarnă când taică-meu a decedat în una din secţiile de aici, mă aflam la facultate în anul doi, şi-n acele momente grele pentru mine nu ştiam încotro s-o apuc - m-am dus la dumnealui cu durerea mea. Când a aflat că-s din Baraboi, apoi că Petrică, fratele său, trăise un timp la noi în gazdă, s-a apropiat şi m-a mângâiat cu vorbe de încurajare. Mi-a ascultat necazul, s-a uitat lung la mine, m-a netezit pe umăr încurajator: "O pot face şi te ajut: o să procurăm din partea spitalului secriul, o să-ţi dau o maşină specială să-l transporţi la Baraboi – ţine-te tare, căci numai aşa vei trece peste drama mare ce te-a lovit!" Aşa l-am cunoscut pentru prima dată – eram în stare de derută totală. Ca un vrednic om al pământului, m-a ajutat şi încurajat. E sfântă vorba: omul la nevoie se cunoaşte!
    Simt o datorie sufletească pentru acest lucru: am ţinut chiar să scotocesc prin arhive date despre micul său popas la Baraboi. Ştiţi, consider o mândrie pentru mine şi nu numai că un anumit segment al vieţii sale a coincis cu baştina mea. Apoi în anii de studii l-am avut în preajmă; consider că mărturisirile martorilor oculari cu privire la acea fulminantă "dimensiune Testemiţanu" e mai mult ca necesară – vor trece încă câţiva ani şi acest val de lume va pleca de pe scena vieţii, deci, să batem fierul cât e încins în para amintirilor senine şi sincere. Prin aceasta apreciez aportul ce-l aduceţi aici şi acum întru perpetuarea memoriei despre acest neobişnuit medic, savant, Om.
    Am găsit matricola şcolară cu nr. 79, atribuită de gimnaziul de băieţi din sat elevului Testemiţanu Nicolae în anul şcolar 1939-1940, în care este scris: "Elevul Testemiţanu Nicolae, născut în anul 1927, luna august, ziua 1, în comuna Ochiul Alb, judeţul Bălţi, de naţionalitate română, religia ortodoxă, vaccinat în anul 1938, fiul D-lui Andrei Testemiţanu, de profesie agricultor, naţionalitatea română, cetăţenia română şi a D-nei Xenia Ioan de profesie casnică". Aşa dar, am învăţat în aceiaşi şcoală, dumnealui mai înainte de 1940, eu după acest an de hotar din biografia ţinutului nostru.
    Cazul de mai sus cu tata e de origine primară, în următorii ani de studenţie (la anul trei) am beneficiat de cunoştinţele Domniei Sale în domeniul chirurgiei. Avea un har deosebit de pedagog; deşi abia se încadrase asistent la catedră, era cuprins de o mare pasiune de a-i învăţa pe alţii. Era plăcută şi magnetizantă acea voce cu care ne expunea în formulă logică şi accesibilă materia de program - acele cursuri de clinică chirurgicală treceau ca două bătăi de aripă, nici nu observam cum se scurge timpul. Obţinusem la moment marele avantaj de a ne familiariza cu un sistem de gândire clinică, ce ne-a folosit atât la cunoaşterea patologiei chirurgicale, cât şi a întregului sistem de învăţământ clinic.
    ... Prin activitatea sa chirurgicală, doctorul Testemiţanu ne-a dat cea mai strălucită pildă cum trebuie înfăptuită meseria nobilă de chirurg: cu multă consacrare, cu pricepere, compasiune, cu abnegaţie. E important braţul, căci ţii în el bisturiul, dar în aceiaşi măsură sunt necesare capul şi inima, care participă în aceiaşi măsură la prestarea muncii de chirurg. Domnia Sa ne-a testat că viaţa de chirurg e o luptă continuă, adică nu-ţi mai aparţii şi nu ai timpul tău personal, trebuie mereu să renunţi la multe în favoarea bolnavului. Chirurgul trebuie să stea de strajă sănătăţii zi şi noapte, deoarece boala nu se vindecă la ore fixe. Ne-a învăţat că suferinţa omenească nu se negustoreşte şi că singura satisfacţie o putem afla în muncă. Se pregătea minuţios de acele cursuri şi avea grijă ca tot ce demonstra şi spunea să fie clar perceput; iubea studenţii şi aceştia se străduiau să fie la nivel, să nu-l dezamăgească – prindeam totul din zbor, fie frază, fie gest semnificativ.
    Aceleaşi exemple ni le-a dat şi în domeniul de organizare a ocrotirii sănătăţii: avea permanent grijă şi nu-şi cruţa forţele: a) pentru perfecţionarea continuă a asistenţei medicale(mai ales în spaţiul rural), b) lupta permanent pentru desăvârşirea învăţământului medical (în scopul de a pregăti cadre calificate în domeniu), c) a pus la punct desfăşurarea ritmică şi eficientă a serviciului de urgenţă.
    Mă întrebaţi de-i datorez ceva – sigur că da! Domniei sale îi datorează majoritatea covârşitoare a medicilor, mai ales acei învăţăcei pe care i-a îndrumat, dar şi mulţi alţi semeni, căci în scurta-i viaţă a dovedit să facă extrem de mult. Să nu uităm de acel patriotism al său care, aidoma unei făclii, a luminat calea spre timpurile democratice de astăzi. Că a fost învinuit de naţionalism şi trădare de patrie absolut pe nedrept ştim cu toţii acum. Mulţi am ştiut şi atunci, dar ce am făcut pentru el, pentru a-i uşura povara teascului totalitar? Vai, cât de mult s-a speriat şi revoltat sistemul administrativ de comandă, când am tradus manualele şi în grupele cu studenţi autohtoni trecusem la predarea mai multor materii în limba moldovenească, cum îi spuneam atunci limbii române. A fost un preludiu al renaşterii naţionale acel act curajos. Protipendada, susţinută de o parte a lichelelor universitare, au fulgerat şi tăiat în stânga şi în dreapta, având câştig de cauză la moment. Se făcuse un lucru necesar şi bun, obţinusem deja anumite rezultate în trecerea la predarea în limba română, dar în curând totul s-a dărâmat, cărţile celea - arse pe rug, ca pe timpurile inchiziţiei. Astăzi acei demnitari şi susţinătorii lor locali au coborât, chipurile, din căruţa cu proşti, unii chiar o fac pe patrioţii, dar noi ştim cât costă sinceritatea lor.
    ... Era un om al acţiunii, nu punea preţ pe patrioţii "ţipălăi". Faptele concrete sunt aurul vieţii, credea dumnealui. Anume faptele sale măreţe şi nobile i-au dat undă verde în nemurire. Aduc în formă punctată doar unele dintre cele multe: a fost omul care a înţeles necesitatea tratamentului medical specializat, aducându-şi contribuţia deplină în crearea bazei materiale a sistemului sanitar. Din iniţiativa domniei sale au fost proiectate şi construite cele mai valoroase patru centre de asistenţă medicală specializată: Spitalul Clinic Republican, Centrul Oncologic, Centru Mamei şi Copilului, Spitalul de Urgenţă, etc., în baza cărora funcţionează zeci de catedre universitare, unde cu multă dăruire şi mare responsabilitate se acordă tratamentul de vigoare a omului suferind. Mai departe: a reuşit să pună bazele trainice ale serviciului de traumatologie-ortopedie din Republica Moldova; a lansat ideea şi a realizat fondarea şi funcţionarea cu succes a Laboratorului pentru conservarea ţesuturilor, Laboratorul pentru problemele ocrotirii sănătăţii populaţiei rurale; a pus umărul la fondarea Muzeului de istorie a USMF; a fondat revista medicală "Ocrotirea Sănătăţii", actualmente "Curierul medical". A fondat mai multe asociaţii pe specialităţi, activând cu devotament în ele: a fost primul preşedinte al Asociaţiei ştiinţifice a traumatologilor şi ortopezilor, apoi al Asociaţiei ştiinţifice a specialiştilor din domeniul medicinii sociale şi ocrotirea sănătăţii din RM. Dar ce a reuşit să facă în vederea pregătirii cadrelor? E tot ceva extraordinar! Dar pe câţi oameni i-a ajutat la nevoie – e mai mult decât ceva extraordinar.
    Domnia sa lucra şi rezultate formidabile obţinea. De aici a şi fost invidiat, doar aşa ceva nu trece peste slăbiciunile ginţii umane – ne-a spus-o încă Cantemir. A fost lovit mişeleşte, din faţă şi din spate, dar a găsit puteri interne de apărare, s-a sculat în plina sa figură şi a arătat lumii de ce este în stare un dac liber, un om plin de virtuţi."