CU SIMŢUL DATORIEI ÎMPLINITE
Natalia Gheorghiu, membru corespondent al Academiei de ştiinţe medicale ruse, profesor universitar, doctor habilitat în medicină, consultant ştiinţific la catedra chirurgie, reanimatiologie şi anesteziologie pediatrică USMF "Nicolae Testemiţanu".

     „... Nu-mi mai amintesc, în care an anume l-am văzut întâia oară pe studentul Nicolae Testemiţanu. Ţin, însă, bine minte cum arăta: un tânăr înalt, zvelt, cu ochi căprui, ageri, care asimila cu nesaţ tot ce vedea şi auzea, fie în timpul vizitei bolnavilor, fie în timpul prelegerilor în clinica chirurgicală, unde eram pe atunci docent. Mă impresionau privirile pasionate şi dorinţa aprigă de a cunoaşte cât mai multe. Disciplinat, atent, totdeauna pregătit la seminare, totdeauna curios şi plin de bunătate omenească. Dacă nu ştia să răspundă la vreo întrebare recunoştea cinstit şi întreba numaidecât, de unde ar putea obţine informaţia necesară. Nu se limita numai la cele spuse de profesor, ci căuta informaţii suplimentare prin ziare, reviste, monografii.
     Când m-am reîntors, după cei doi ani de doctorantură, de la Moscova, l-am aflat deja medic-şef al spitalului republican. S-a bucurat nespus că am revenit la clinica chirurgicală şi, mai ales, că am susţinut teza de doctor habilitat, de altfel fiind bucuros şi de susţinerea propriei sale teze.
     "Iată, că şi în Moldova noastră avem savanţi!", a exclamat el radios. Devenise doctor în medicină printre primii din rândurile medicilor practicieni. Administrând un spital mare, avea energia şi voinţa de a-şi croi timp să se ocupe şi de bolnavi, să facă experienţe, să facă ştiinţă, fapt ce mă impresiona mult.
     Ştia să preţuiască oamenii, care munceau, şi era totdeauna foarte receptiv la propunerile lor privind îmbunătăţirea serviciului medical. Îmi amintesc, că m-am adresat cu propunerea de a organiza chirurgia de urgenţă pentru copii. Aveam totodată teama, că probabil, organele financiare nu vor admite salarizarea a doi medici de gardă sau cel puţin a doi chirurgi zilnic, fiindcă volumul de muncă îmi părea mic: urma să facă zilnic de serviciu pentru o operaţie - două. Dumnealui îmi zise: "Las'să şadă şi fără de lucru, dar să fie totdeauna gata să acorde ajutor la timp şi să salveze viaţa unui copil, dacă e nevoie. Pentru aceasta nu trebuie să-ţi asumi răspundere. Această mică încălcare îmi rămâne în responsabilitate".
     Aşa mi-a rămas în memorie Nicolae Testemiţanu - mereu vesel, mereu plin de griji, ostenind şi la prosperarea ştiinţei, şi la îmbunătăţirea ocrotirii sănătăţii. Dar mai ales, purtat de grijile oamenilor simpli şi de a-şi trăi viaţa cinstit şi cu simţul datoriei împlinite.”