AVEA MARE AUTORITATE ÎN POPOR...
Petru Lucinschi, ex-Preşedinte al Republicii Moldova

     „... În primăvara lui 1967, era luna mai cu verdeaţă abundentă, amicul nostru comun, Ion Grama, şeful Direcţiei sanitare a oraşului Bălţi, ne invită, pe Nicolae Testemiţanu şi pe mine, la ziua de naştere, mai drept la cumetria fiicei sale Gabriela, azi cetăţeană a Canadei. Am plecat cu soţiile, acolo găsindu-l şi pe dl Ion Borşevici, rectorul Institutului Pedagogic din localitate. Am avut o seară frumoasă, căci toţi cumetrii ne-am dovedit a fi camarazi veseli, cunoscători de ritualuri şi tradiţii. Mai ales Nicolae Testemiţanu excela în cunoaşterea de cântece populare româneşti, de dansuri din bătrâni. Era ca argintul viu, foarte energic, plăcut, ingenios, prietenos. La întoarcere, mi-amintesc, ne-am oprit pe traseu în Codrii Orheiului, unde am organizat o masă, ca doi haiduci, continuând să ne odihnim sub imperiul de verdeaţă.
     Se duc anii, ca târtanii, vorba ceea...
     Între timp dumnealui gospodărea în medicina autohtonă cu dăruire totală, era serios pornit pe schimbări, căci multe din domeniul medicinii se aflau împotmolite în uitare şi neglijenţă, păşea foarte curajos pe calea primenirilor de tot felul. Creştea cadre noi în medicina practică şi în ştiinţa de profil, construia spitale, ambulatorii, puncte medicale, staţii sanitare. A făcut ordine în serviciul de urgenţă, înviorând activitatea acestuia şi în spaţiul rural, a rezolvat în bună parte problema deficitului de medicamente, care era acută, a trecut prin Consiliul de Miniştri o lege cu privirea la folosirea raţională a îngrăşămintelor toxice, ameliorări anumite cunoştea şi serviciul de obstetrică şi ginecologie, inaugurând acele maternităţi colhoznice, puncte de lapte pentru prunci.
     ... Numele ministrului sănătăţii devenise foarte popular în republică, lucru care începuse să-i deranjeze pe unii din vârful piramidei. Apăruse suspiciuni că dânsul ar râvni, chipurile, la posturi supreme în stat, că-şi face special imagine pozitivă pentru a înainta în carieră. Însuşi Testemiţanu era cu mult mai presus de atare preocupări, de câte ori am conversat nu am observat nici umbră de carierism. Ştiţi proverbul: orice prooroc nu e primit în ţara sa. Asta şi era.
     Ca lider al tineretului din republică, am fost invitat la acea şedinţă a Biroului CC al PCM, unde s-au discutat problemele unui control rutinar, efectuat la Ministerului Sănătăţii, comisia de control fiind condusă de tov. Dieur, candidat în membrii Biroului. Ţin minte că de la Moscova sosise de la CC al PCUS unul Baltiischii, de la ministerul de ramură – Danilov. Şedinţa a condus-o Ivan Bodiul. Erau prezenţi membrii Biroului, care aveau pâinea şi cuţitul în mână, cum s-ar spune: Antoseac, Voronin, (altul, nu actualul preşedinte), Diordiţa, Iliaşenco, Melcov, Pascari, Steşov. În consecinţă, după îndelungi discuţii a fost luată decizia:
a) a recunoaşte activitatea cu cadrele la minister nesatisfăcătoare;
b) pentru încălcare principiilor partinice de selectare, repartizare şi educare a cadrelor a-l elibera pe tov. Testemiţanu N. A. din funcţia de ministru al sănătăţii al RSSM. Şi în continuare erau indicate sarcinile de viitor pentru toate organizaţiile de partid din instituţiile medicale şi nu numai întru ameliorarea situaţiei. Asta era partea vizibilă a aisbergului, dar cealaltă parte rămânea sub ape învolburate.
     ...Chestiunea-i că ministrul Testemiţanu venise să activeze în etapa unor schimbări obiective de decor în vederea asigurării cu cadre a medicinii. Trecuse aproape trei decenii de când Institutul nr. 1 de Medicină din Sankt-Peterburg fusese transferat la Chişinău, crescuseră cu adevărat noi generaţii de medici, preponderent fiind originari de prin satele Moldovei. Lumea aceasta bine pregătită bătea insistent la uşile capitonate ale instituţiilor medicale, având ferma hotărâre să schimbe în bine lucrurile. Nicolae Testemiţanu efectua foarte atent permutările de cadre, făcea selectare migăloasă la posturile de conducere, mai ales. Cu toate acestea, de prin raioane au prins a bombarda instanţele cu scrisori anonime. Mai ales accentul se punea că-i schimbă pe cei vechi cu moldoveni, dar el de alţii nici nu prea avea. Erau medici parveniţi, repet, din satele Moldovei, crescuţi în cele trei decenii de activitate a Medicinii chişinăunene. Dumnealui căzuse exact în perioada de primenire a cadrelor, avându-l drept şef al secţiei de personal pe Gh. Balan – împreună au efectuat acele schimbări necesare. Ulterior am fost din oficiu şi eu responsabil de sectorul Medicină, dar vreau să menţionez hotărât că absolut nici unul din cei numiţi atunci în diferite posturi de dumnealui nu a fost schimbat – toţi au îndreptăţit alegerea sa, erau profesionişti adevăraţi. Aduc în vogă acelaşi exemplu cu D. Noroc. De altfel, şi în prezent majoritatea acestora lucrează fructuos, dovadă grăitoare a lipsei totale de vină a lui Nicolae Testemiţanu. Deci, învinuirea că prea dăduse undă verde moldovenilor în diverse funcţii coincidea cu etichetarea de naţionalism, lucru extrem de periculos pentru orice biografie. De aici au apărut şi marile sale necazuri, suferinţe, s-a simţit adânc rânit moral şi, în definitiv, chiar fizic. Până şi o poezie a lui Grigore Vieru cu titlul „ Bârbaţii Moldovei,” dedicată lui Nicolae Testemiţanu, era suspectată de propagarea naţionalismului. Cum poţi să-i cânţi pe bărbaţii Moldovei, când mai presus de ei este partidul, a fost verdictul. Dacă era vorba de un medic, inginer, era altceva, pe când aici se vedea un sens mai larg, se generaliza o castă de lume. Ieşea din comun să cânţi un bărbat al neamului, aşa se considera. Vieru a fost inspirat de Testemiţanu mai puţin ca medic, aducându-l în poem ca patriot, om care ţine la neamul său, lucru ce se bătea în cap cu ideologia timpului. Uite ce scrie poetul – Testemiţanu e un promotor al ideii naţionale. Prin urmare, cât de bune au fost intenţiile poetului, dar până la urmă i-au jucat festa ministrului Testemiţanu. Aşa erau tratate lucrurile la acea vreme. Azi poţi să tot reciteşti poezia şi nu o să găseşti absolut nimic suspect în ea, pe atunci, însă...
     ...A fost un om curajos, a efectuat acele schimbări, ce se cereau făcute de multă vreme. I-au pus în cârcă naţionalism doar pentru că cutezase să vorbească undeva pe limba sa, să schimbe ceva din aceea ce se afla osificat, depăşit de timp. A înaintat în funcţii profesionişti adevăraţi şi realităţile de atunci, cu atât mai mult cele de azi, l-au îndreptăţit pe deplin. A fost omul care a răspuns la o cerinţă a vremii, tulburând astfel comoditatea conservatorilor, a celor care se ţineau cu ambele mâini doar de trecut. Deranja şi popularitatea sa – ea putea „periclita”, în imaginea unora, funcţiile de vârf. Dumnealui îşi făcea misiunea de adevărat străjer al sănătăţii, dorea cu perseverenţă să-şi ajute cât mai consistent poporul în felul acesta. Activam pe atunci în organele de tineret, peste trei ani am trecut la activitatea de partid, intuiam şi simţeam că trebuie multe aranjate după noul puls al timpului. Fiind ulterior responsabil şi de sectorul medicinii, am participat la traducerea în fapt a proiectelor sale din noua Concepţie, încununată, cum menţionasem, cu Premiul de Stat.”