AŞI FI NESPUS DE BUCUROS, DACĂ IA-ŞI PUTEA TRIMITE UN E-MAIL ÎN ETERNITATE
Vladimir Hotineanu, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, prorector în probleme de medicină clinică şi pregătire postuniversitară

     ... Dacă e să despre procesul didactic, adică pregătirea doctorilor, anunţ din prag că este un proces foarte complicat şi anevoios, constituit din foarte multe componente. Şi unul din acestea este citirea cursurilor de către profesor în faţa unor întregi auditorii. Dacă-i să punem pe cântar valoarea cursurilor, vedem că ele se desfăşoară pe fon clasicist, sau postmodernist, dealtfel ca şi stilurile prezente în arte. Pedagogia în genere, dar în special cea medicală se supune acestor legităţi. Există multe valori vrednice de urmat şi-n clasicism, dar a evaluat societatea, au crescut cerinţele faţă de medicul proaspăt „ creat.” Circumstanţele în aplicarea tratamentului sunt altele. De aceia zic: ceea ce a fost acum 30-40 de ani în bună parte s-a schimbat şi s-a modernizat. Au apărut alte principii ale ocrotirii sănătăţii. A apărut Convenţia internaţională a drepturilor omului şi pacientul, ca şi orice altă persoană are şi el dreptul la acele declaraţii universale: dreptul la confidenţialitate, la expunerea corpului personal pentru a fi studiat, etc. În medicină aceasta este important – ca studentul să aibă posibilitatea să studieze boala pe viu, adică pe pacient. În anii 70-80, fără îndoială că clasicismul lecţiilor lui Nicolae Testemiţanu aveau un efect didactic major! La lecţia cu un auditoriu numeros se aducea bolnavul, se asculta pe viu. Timpul de azi nu-ţi oferă atare posibilităţi, trebuie să ai acceptul bolnavului, fiecare persoană priveşte sceptic la aşa ceva. Chiar şi fiind în salon studentul poate studia bolnavul doar dacă are acceptul acestuia. În schimb aceste incomodităţi au fost completate cu evoluţia tehnică a demonstraţiilor, se are în vedere apariţia filmelor, multimedia etc.
     ... Indiscutabil că lucrurile au evaluat evident, dacă ne oprim şi la capitolul „ baza clinică”. Este cunoscut faptul că spitalul de astăzi e cu totul altul, au apărut noi direcţii de diagnostic. Chiar şi Laboratorul Biochimic astăzi e în formulă avansată, deoarece avem maşinile analizatoare foarte complicate la care dintr-o picătură de sânge poţi avea 160-180-300 parametri a indicilor biochimici. Pe când în trecut orice indice trebuia să-l titrezi cu diferite reactive, cu multe procedee de laborator sofisticate şi încăperile erau extrem de mari. Pe când acuma un analizator chimic ocupă locul unei mese, poate şi mai puţin. Apariţia endoscopiei, dezvoltarea serviciului imagistic – toate acestea au condus la schimbarea radicală a principiilor de funcţionare a unei instituţii medicale moderne. Dar aici e cazul de accentuat, că chiar dacă avem o evidentă modernizare a clinicilor universitare, ea, modernizarea, nu a apărut pe loc gol, a trebuit să stea vârtos „cu plugul în brazdă” generaţia doctorilor de la începutul secolului al XX-lea, inclusiv generaţia lui Testemiţanu, apoi a lui Ghidirim etc.
     ... Numele acesta are o încărcătură destul de mare. Dar aşi prefera să încep a medita mai de departe: deci, ne-am trezit într-o perioadă postbelică cu necesitatea stringentă a formării unui sistem de sănătate. Sistemul a existat şi până la război, dar el nici pe departe nu era în stare să asigure integral o accesibilitate la serviciile medicale a tuturor păturilor populaţiei din ţinut. Despre aceasta vorbesc indicii de sănătate: speranţa de viaţă era de 40-50 de ani. Se ştie, doar că longevitatea vieţii individului depinde şi de calitatea serviciilor medicale prestate acestuia. Aşa cum spuneam, în imediata perioadă postbelică ne-am pomenit cu boli multe, cu doi ani de foamete, deportări, deci, societatea trecea prin zguduiri teribile – sistemul de sănătate lipsea. În mod obligatoriu, în asemenea cazuri, conform legităţilor istorice apar neapărat persoane din popor menite să mişte în bine lucrurile. Aceste persoane nu sunt implantate prin ordine de sus, ele sunt chemate de timp. Istoria le cere să vină, şi ele vin! La pupitrul decizional în medicină apare atunci generaţia anilor 20-30, crescută şi călită în condiţii extremale de viaţă. Pe acei feciori şi fiice istoria îi cheamă la datorie şi ei vin fără şovăire. Intelectualitatea în ţară absenta, ştim ce se întâmplase cu ea. Şi iată că se naşte un nou aluat uman, setos de carte, dornic de afirmare. Indiscutabil că trebuia să apară unul dintre ei, un stegar, un lider – şi a apărut în persoana acestui fiu de ţărani de la Ochiul Alb. El nu putea să apară singur, fără echipa din jurul său. Tot aşa cum un Tolstoi, un Sadoveanu nu au putut să apară fără acea pleiadă mare de scriitori în Rusia, în România care i-au secondat, au creat atmosfera din care aceştia au izbucnit în văzul lumii. Profesorul Testemiţanu a apărut şi s-a manifestat în acea cohortă trainică de medici vizionari ca Anestiadi,Ţâbârnă, Maloman, Halitov, Bâtcă, Nacu, Gherman, Palade etc. E o generaţie deosebită, cu rezultate grandioase în medicina autohtonă. Nicolae Testemiţanu s-a isprăvit excelent de acea datorie istorică – de aici şi semnificaţia numelui pe care l-a împrumutat Universităţii în care a învăţat şi a lucrat. L-a atingerea acelor obiective de reformare a medicinii l-au ajutat, fireşte, şi rădăcinile sale îmbibate cu patriotism şi devotament faţă de poporul din care a făcut parte. În rest au existat factori complementari – şcolirea sa, ajutorul financiar al statului, care la acea oră deţinea monopolul în toate...
     ... Este şi portretul lui Nicolae Testemiţanu aici în biroul meu. Ţin foarte mult la aceste simboluri, deoarece Ştefan cel Mare şi Nicolae Testemiţanu sunt simboluri ale demnităţii naţionale. Indiferent care ar fi aprecierea altora care intră în acest birou, am şi aici crezul şi convingerile mele. Iisus Hristos e o valoare universală, el e întruchiparea credinţei noastre în Dumnezeu. Pe câte ştiu, profesorul Nicolae Testemiţanu a avut un birou cu gust relevant aranjat, dar cu portretul cela comun ideologizat, altfel pe atunci nu se putea. Dumnealui era de mare fineţe în toate: şi-n aranjarea locului de lucru, şi în vestimentaţie, acea batistă la buzunar, acele cravate asortate la culoarea cămăşii, inelul de pe deget de care nu se despărţea, altele atâtea încă. Ştiu că se afla în acel birou mai mult decât acasă, în familie, de aceea îşi făcea atmosferă comodă de muncă în el. Chiar dacă în spatele său atârna portretul lui Lenin, cred că în suflet l-a avut mereu pe Ştefan cel Mare!
     ... Nimeni nu poate nega postulatul că reformele într-o ramură sunt un ecou al reformelor în societate. Cum merge societatea noastră anevoios, oprindu-se la orice hop micuţ care apare, aşa se întâmplă şi cu sistemul de sănătate. Din păcate, în reformele moderne din societate în capul mesei se află mai mult interesele de grup; sunt două decenii aproape de când se vorbeşte de reforme, dar ele patinează fără a avea sub ele pârtie. Deci, Testemiţanu, în anii 50-60-70, participând şi fiind dirijorul principal al reformelor în ocrotirea sănătăţii, având ca un fir roşu asigurarea cu medicina specializată, a funcţionat într-un stat bine plasat, cu sistem autocrat, dar care elibera sume respectabile de bani pentru a acoperi cheltuielile. Nicolae Testemiţanu a fost un manager excepţional, care a putut, în primul rând, să direcţioneze mijloacele financiare acolo unde se cerea. A fost şi rămâne genial prin faptul că accentul l-a pus nu în „ reforma clădirilor,” ci în creşterea şi instruirea cadrelor. A fost omul care a găsit şi a mişcat piatra cea mare şi grea – a pus în epicentrul avansării ramurii anume cadrele. De aceea zicem că dumnealui s-a aflat la baza creării cadrelor naţionale, a medicinii autohtone, demonstrând astfel faptul că acest popor este notificat şi prin faptul de a avea mari doctori, rezultate incontestabile în domeniul medicinii.
     ... Ar fi o minune să pot trimite un e-mail în eternitate, avem nevoie uneori, viaţa o cere, să ne sfătuim cu generaţiile. În cazul când poţi comunica cu generaţiile precedente, eşti ferit de la unele greşeli mari, pe care, cu regret, se întâmplă să le facem. Bunăoară, la reformele în medicină din ultimii ani nu am fi comis atâtea greşeli, dacă puteam să ne sfătuim cu cel mai mare reformator din domeniu, fiţi de acord.
     Ce ia-şi comunica în acel e-mail? Ia-şi spune că eforturile dumnealui în crearea cadrelor naţionale în medicină l-au supravieţuit. Avem astăzi o echipă deosebită de doctori, care asigură sistemului de sănătate vigoare şi continuitate în condiţii foarte complicate. La-şi anunţa că avem nevoie astăzi de duhul său perseverent, de combativitatea sa, ca reformele să poată cu adevărat avansa. La ministerul de ramură vine o echipă cu anumite idei, apoi vine alta şi le blamează, e un talmeş-balmeş de care nu putem scăpa. Nu vrem mult de la el – cel puţin să ne dea un răspuns prin e-mail: cum să ajungem cu bine la mal di această vâltoare de ape. I-am fi mult prea recunoscători, dacă ne-ar titra: dragii mei, faceţi paşii cutare, cutare şi o să fie bine.