NE-A FOST CONTEMPORAN, NE ESTE STRĂMOŞ...
Crigore Vieru, poet

     „...Regretatul Pavel Gusac, doctor în medicină, fost coleg de şcoală în satul de baştină, mi-a comunicat odinioară o chestie extrem de curioasă: citise într-o carte a unui savant american că acesta confirmase ştiinţific existenţa unor agenţi cosmici ce au grijă să nu rămână pe pământ goluri, oaze de vide spirituale. Cred că are dreptate savantul american. Prin anii ”60 ai secolului trecut lipsea, bunăoară, în proza şi dramaturgia basarabeană un scriitor de certă valoare. Şi agenţii cosmici nu uitaseră să ni-l trimită pe Ion Druţă. Tot în aceşti ani, aceiaşi agenţi, îl programaseră în ştiinţa criticii literare pe Mihai Cimpoi, iar în literatura pentru copii răsărise Spiridon Vangheli. Poezia avusese mai mult noroc – tot în acei ani în ea venise o întreagă pleiadă de mari poeţi. În cântecul popular apăruse Nicolae Sulac, iar pe scena lirică - Maria Bieşu şi Mihai Munteanu. A revoluţionat muzica noastră uşoară compozitorul Eugen Doga, iar arta corală pentru copii a înnoit-o fundamental dirijorul Ştefan Andronic, susţinut în mod creator de compozitoarea Iulia Ţâbulschi, ea însăşi o strălucită autoare de cântece pentru copii. La Teatrul pentru tineret „ Luceafărul” venise un regizor care văzuse dramaturgia clasică şi contemporană cu nişte ochi adânci, într-un mod original şi proaspăt – Ion Ungureanu. Cred că dânsul, împreună cu echipa sa de tineri şi înzestraţi actori, pe care i-a şcolit mai ales sub aspectul Limbii Romăne, i-a făcut pe basarabeni să îndrăgească teatrul. O gură de aer proaspăt am luat din filmele lui Valeriu Gagiu „ Drumul spre soare” şi „ Gustul pâinii,” din documentarele lui Vlad Ioviţă şi din peliculele cunoscutului şi apreciatului regizor, regretatului Emil Loteanu, care este şi un strălucit poet.
     În medicină, ca un stejar viguros, răsărise Nicolae Testemiţanu, căruia îi dedicasem în anul 1968 un poem întitulat „ Bărbaţii Moldovei.” Întregul tiraj al revistei literare „ Nistru”(azi „ Basarabia”) a fost stopat, aruncându-se respectiva dedicaţie, din al cărei cauză poemul a fost calificat de către instituţiile statului drept naţionalist. Cred că avusese neplăceri din cauza mea redactorul – şef al revistei de atunci, poetul Arhip Cibotaru. Era un poem cu totul nevinovat. Care naţionalism?! Gubernia sovietică, RSS Moldovenească, nu avea voie, vezi bine, să aibă şi ea bărbaţi. Singurii bărbaţi în toată Uniunea Sovietică erau clasicii marxism-leninismului. Poemul a fost strecurat în volumul meu de versuri „ Numele tău,” dar fără dedicaţie cenzura era cu ochii în patru.
     ...Nu-mi pot imagina reformarea medicinii noastre fără curajul acestei puternice personalităţi care este Nicolae Testemiţanu. O asemenea personalitate putea să apară numai dintr-un mare caracter şi numai dintr-o iubire arzătoare pentru acest zbuciumat şi fără de apărare pământ.
     Însăşi comuna din care îşi trage fiinţa, comună ce poartă un neobişnuit şi neaoş nume, Ochiul Alb, este o localitate de caracter şi plină de dragoste pentru valorile naţionale, urmărite şi reprimate amar de vreme. Nu întâmplător, din sânul acestei comunităţi, au răsărit numeroase figuri marcante, care au sporit valorile spiritualităţii noastre. Aduc doar câteva nume - ilustrul inginer şi patriot Ion Cepoi, trăitor în SUA; academicianul, ministrul sănătăţii Ion Ababii; cetăţeanul de onoare al satului Ochiul Alb şi al oraşului Drochia, Pavel Postovanu; profesorul universitar Viorel Ţurcanu, decanul facultăţii „ Contabilitate” de la Academia de Studii Economice din Moldova; Vitalie Eşanu, directorul general al întreprinderii ştiinţifico-practice „ Informbusiness” din Chişinău, atâţia alţii. Am citit mai an volumul „ Ochiul Alb – cartea satului,” pe care l-am şi prefaţat, de aici şi sunt în temă.
     ... M-am referit de atâtea ori, oral şi în scris, că printre foştii membri ai partidului comunist totalitar au fost şi nişte oameni extraordinari. Este adevărat că puţini. Şi Nicolae Testemiţanu face parte dintre ei. Dânsul a fost nu doar un simplu membru de partid, ci era inclus chiar în nomenclatura sovietică, ocupând funcţii de înaltă răspundere - de rector, ministru, etc. Îi întreb pe „eroii” de azi care, din neştiinţă sau din răutate, îi pun în aceiaşi oală pe toţi foştii membri ai partidului comunist totalitar: dacă Nicolae Testemiţanu n-ar fi ocupat nişte funcţii înalte în structurile sovietice de stat, nu ar fi avut sub mână dimensiunea întregii ramuri, putea oare să pună şi să consolideze bazele medicinii autohtone, crescând şi educând în ştiinţa medicală o pleiadă întreagă de specialişti, de savanţi cu mare perspectivă?! Apoi efectuarea trecerii la predarea în limba română a mai multor materii de program la ISMC, putea? Bineînţeles că nu! Cei pe care i-a miruit, i-a binecuvântat în profesie acum 40-45 de ani Nicolae Testemiţanu, astăzi fac floarea medicinii. Marile curaj de care a dat dovadă acea personalitate neordinară, excepţională, mai drept spus, l-a costat viaţa.
     Având această lecţie aspră, tragică în faţă, succesorul său în funcţia de rector, academicianul Vasile Anestiadi, s-a purtat mai prudent faţă de potentaţii zilei. Domnia sa a continuat sub o altă formă, mai domolită, activitatea nobilă începută de profesorul Nicolae Testemiţanu. Nu avem dreptul să-i judecăm categoric pe cei care nu s-au expus deschis unui necruţător regim. Poetul Andrei Lupan, bunăoară, a avut şi destule păcate. Despre ele am vorbit răspicat, în anul 1987, la o conferinţă extraordinară a scriitorilor. Asta nu m-a împiedicat, însă, să elogiez partea curată a poeziei sale, pusă în slujba bunului simţ şi în slujba apărării limbii Române. Şi aceasta în pofida faptului că domnia sa o numea pe atunci „ moldovenească.” Trăiam sub vremi, vorba cronicarului. Creştineşte, nu puteam să uit că lui îi aparţine ideea de readucere în Basarabia a clasicilor literaturii române, chiar dacă dânsul o numea „ moldovenească.” Or, iată cum se numeau clasicii care ne-au salvat limba, iar odată cu ea şi pe noi: Mihai Eminescu, Vasile Alexandri, Ion Creangă, B.P. Hajdeu, Alecu Russo...Era mai bine oare dacă se trezeau exilaţi în Siberia nu numai Nicolae Costenco, ci şi Andrei Lupan, George Meniuc, Em. Bucov, Bogdan Istru, Liviu Deleanu?! Vajnicii „eroi” de azi înţeleg bine aceasta, dar pentru că sunt demagogi şi găsesc alt mod de a se lustrui pe sine, pedalează mereu pe aceleaşi principii de demagogie exclusivistă. Iată şi numele câtorva acele figuri cutezătoare(unele având chiar funcţii de stat), care au căutat şi au ştiut să se apropie de problemele naţionale: Anatol Corobceanu, Grigore Erimei, Ana Melnic, Dumitru Cornovan, Alexandru Negru-Vodă, Leonid Cemârtan, Constantin Zubcu, Nicolae Pogolşa, Nicolae Celac, Eugen Popuşoi, Alexei Marulea...
     Nicolae Testemiţanu a fost un bărbat al faptelor concrete, dar nu a vorbelor goale. El nu s-a bătut patriotard cu pumnul în piept şi nu s-a lăudat gălăgios cu strămoşii noştri, el a acţionat concret întru cinstirea lor. Un mare filosof, Şopenhauer, spunea: „ Cel care se laudă toată ziua cu strămoşii seamănă cu cartoful: singura parte bună a lor se află în pământ”.
     Nicolae Testemiţanu ne-a fost contemporan, dar ne este în aceiaşi măsură şi un vrednic strămoş...”