ACEL BUCHET DE VIRTUŢI L-A FĂCUT IUBIT DE SEMENII ŞI URMAŞII SĂI
Liuba Galescu, medic oftalmolog la spitalul raional din Drochia

     „... Fac parte din promoţia anului 1958 a Medicinii chişinăuiene. Chiar de eram studenţi, numele lui Nicolae Testemiţanu avea rezonanţă puternică în institut. Domnia sa era asistent al catedrei Chirurgie, dar activa şi în funcţia de medic – şef al Spitalului Clinic Republican, deci, acolo unde zilnic aveam lecţii practice, unde mulţi dintre noi făceam servicii de noapte ca felceri, pentru a avea un mic surplus la bursă. De-acasă, din colhoz, nu aveam ce aştepta, căci doar în natură se plătea. Satul meu de baştină, Nicoreni, e doar la 3 km depărtare de satul dumnealui, Ochiul Alb, aşa că eram pământeni, fapt cu care noi, boboceii, ne mândream. Când şi ne vedea, pe unii „râşcăneni”, se oprea şi conversa, se interesa de situaţia noastră. Ne mira oarecum faptul că dumnealui ne cunoştea pe numele de familie. Avusem pe atunci nişte rezultate amare la anatomie, cunoşteam insuficient limba rusă şi rămăsesem cu totul derutată. Cercasem de mai multe ori să iau examenul şi mereu mă alegeam cu eşec. Eram gata să dau bir cu fugiţii. Anunţasem şi părinţii că am de gând să părăsesc institutul.
     Odată, dumnealui mă întâlneşte ocazional în curtea institutului şi, ca totdeauna, se interesează de rezultatele mele la învăţătură. Se vede, scria pe faţa mea neliniştea interioară. I-am povestit, sfiindu-mă, durerea, solicitându-i, în sinea mea, sfatul. M-a ascultat atent, mi-a adresat câteva întrebări şi m-a sfătuit să nu părăsesc în nici un caz institutul, ar fi un gest de neiertat. M-a luat uşurel de braţ şi m-a dus direct la profesorul de anatomie. Vă închipuiţi ce era în sufleul meu?!
     Faptul că lucrez de aproape jumătate de secol în medicină îi datorez, în mare parte, acestui om neordinar, devenit pe parcurs adevărat erou al neamului. Îmi cunoştea părinţii, anunţându-i şi pe ei că trebuie să învăţ, cât de greu nu mi-ar fi. A venit atunci mama la mine şi m-a încurajat, m-a îndemnat să nu cedez în faţa primelor greutăţi...
     ... Activez de mulţi ani în Drochia, centrul raional, în componenţa căruia au fost cu timpul cooptate şi satele noastre de baştină. În calitate de ministru, de şef de catedră la Alma Mater, ne-a vizitat deseori spitalul. Venea la părinţi şi neapărat se interesa şi de situaţia la zi din spitalul central raional, de noile ambulatorii care se construiau în mai multe sate după proiectele sale, mai drept după concepţia sa. La sosirea sa, medicul-şef al spitalului organiza neapărat o întâlnire în colectiv: oaspetele permanent interesându-se de munca şi viaţa noastră, a medicilor. Totdeauna dorea să fie la curent cu problemele cu care ne confruntăm, oferindu-se să ne acorde, în măsura posibilităţilor sale, ajutorul necesar. De aceia, sosirea sa pe teritoriul spitalului era imediat transmisă din gură în gură, toţi doream să-l vedem, să-l ascultăm.
     Mi-a rămas, deci, pentru totdeauna în memorie omenia sa, felul său de a fi sensibil la durerile semenilor. Acea capacitate de gândire profundă: era cu adevărat un om cu pregătire multilaterală, un generator de idei inovatoare. Ţin să accentuez că prin domnia sa am cunoscut un prim cugetător de elită în viaţă. Vorbele sale aveau mereu acoperire ştiinţifică, am în vedere felul cum trata în viziunea perspectivei ridicarea calităţii asistenţei medicale la ţară. Era în stare ore întregi să se pronunţe pe marginea proiectelor sale referitoare la cele patru categorii de ambulatorii şi trei feluri de puncte medicale.
     Generaţia mea, precum şi cele de mai încoace, îl poartă chipul ca pe o icoană sfântă. Prin tot ce a reuşit să facă, dar aici s-a întrecut pe sine, va rămâne de-a pururi în memoria posterităţii. De ziua naşterii, precum şi de ziua morţii sale depunem flori la basorelieful cu chipul său de pe frontispiciul spitalului, la piatra de granit, ce semnifică instalarea bustului său din preajmă. Am fost contemporanii domniei sale, omului nepereche, pe care îl vom venera atâta cât ne este dat să trăim şi să muncim în domeniul în care a ars ca o flacără vie! „