UN GORNIST AL INDEPENDENŢEI NOASTRE
Claudiu Zarea, doctor în medicină, medic oculist.

     „... L-am cunoscut pe Nicolae Testemiţanu timp de 48 de ani, din '41 până în '89. Ne-am ştiut de copii, la şcoală şi acasă, la liceu, apoi ca studenţi la Universitatea de medicină din Chişinău, după aceea ca doctori. Mai târziu rectorul Nicolae Testemiţanu m-a primit - prin concurs - la studii postuniversitare în oftalmologie la Universitatea de Medicină şi mai târziu mi-a fost dat să lucrez ca medic-şef al raionului Făleşti, sub conducerea ministrului Nicolae Testemiţanu. Nicolae Testemiţanu a fost conducătorul tezei mele de doctor (împreună cu A. Dobromaslov), sub îndrumarea acestor oameni de ştiinţă notorii am scris trei monografii de specialitate, bine apreciate şi căutate şi în alte ţări.
     Prima dată l-am văzut în toamna anului 1941 la Bălţi, la liceul Ion Creangă, unde învăţa împreună cu fratele meu mai mare. Acolo am început să învăţ şi eu. Deoarece eram din sate vecine, ne ţineam în echipă: eu cu fratele Ştefan, el cu fratele său Petru; eu şi Petru în clasele mai mici, Nicolae şi Ştefan în clasele mari. Un timp toţi am locuit la aceeaşi gazdă, pe atunci strada Celiuskin, apoi în familia Rusu, vis-a-vis de Universitatea Pedagogică de astăzi. Mai târziu, fiindcă învăţam toţi foarte bine, am trecut la căminul liceului, primeam bursă, cazare, masă gratuită. Educaţia elevilor se făcea paralel cu studiile în şcoală.
     De când l-am cunoscut, sălăşluieşte în memoria mea în toată frumuseţea lui. Pe când învăţam la liceu, badea Colea era băiat înalt, chipeş, foarte educat şi vesel, cu o musculatură bine dezvoltată, care îi înfiora pe mulţi din oraş; avea păr foarte des şi negru de tot, faţa lui era albă şi mereu rumenă. Era sincer în toate, şi harnic ca un ţăran adevărat, serios, dar în acelaşi timp cu un bun simţ al umorului, râdea cu mare poftă de noi, dar şi de sine însuşi, când cineva făcea bancuri sau povestea întâmplări vesele. Când începea să râdă, parcă se făcea mai frumos pe lume, parcă se schimba anotimpul, parcă se lumina afară.
     In timpul vacanţei fratele Ştefan se ducea la colegul său Testemiţanu şi mă lua şi pe mine. Apoi veneau Colea şi Petru la noi câteva zile. Vara, atât noi, cât şi ei, mergeam cu părinţii la prăşit, la coasă, la greblat, la dus caii de căpăstru, la legat şi cărat snopi, la scârtuit fân sau paie. In vacanţa de iarnă mergeam pe la şezători, unde se torcea lână, in, cânepă. Împreună cu vârstnicii, aici se aduna şi mult tineret din sat, din cei veniţi de pe la şcoli. Se cântau cântece dulci naţionale, se spuneau poveşti fiermecătoare, se organizau dansuri, ghicitori, clăci, care se sfârşeau cu mese pline de diferite feluri de plăcinte fierbinţi şi nespus de gustoase, cu vin de casă. Toţi se purtau cuvios, ţineau la demnitatea lor şi nu se auzea ca cineva să fie beat ori să se poarte urât. La şezători băieţii şi fetele din sat sau din satele vecine făceau cunoştinţă, legau prietenie, se întreceau la tors, la dans, la spus poveşti, glume, ghicitori.
     Badea Colea şi badea Ştefan erau lideri în această privinţă. Povesteau nespus de frumos crâmpeie din istoria Moldovei şi a României, despre oameni de vază ai neamului nostru, despre băştinaşii noştri basarabeni, oameni vestiţi în fond peste hotare, dar puţin cunoscuţi de sătenii noştri. Toate acestea, explicate simplu şi cu căldură, deşteptau interesul sătenilor noştri faţă de gloria străbunilor, de aceea lumea din satele noastre îi cunoştea bine şi îi primea întotdeauna cu plăcere, ceea ce îi încuraja şi pe ei. La rândul lor se purtau demn, aveau mare stimă şi simpatie faţă de ţărani. Legătura directă cu harnicii plugari i-a ajutat pe ambii să-şi păstreze întreaga viaţă aceste calităţi, devenind ambii profesori universitari, unii din cei mai nobili fii ai Moldovei.
     Este ştiut, că Nicolae Testemiţanu ocupă un loc binemeritat şi de vază printre savanţii şi oamenii politici ai neamului nostru. El a fost un mare cetăţean, care şi-a consacrat viaţa pe deplin idealului slujirii poporului nostru, descătuşării lui spirituale. Numai spiritul civic şi inteligenţa, i-au permis să nu-şi precupeţească forţele şi să treacă cu demnitate prin dramele, pe care a avut a le suferi.
     O problemă magistrală, abordată de Nicolae Testemiţanu era ridicarea nivelului de asistenţă medicală a populaţiei de la sate până la nivelul acordat celei de la oraşe. In anii '60 aceste idei erau îndrăzneţe şi vital necesare, dar foarte greu de realizat, or, demnitarii de atunci, nu manifestau mare interes pentru sănătatea rurală şi era nevoie de curaj pentru a le promova. Spre binele poporului Moldovei Nicolae Testemiţanu a avut asemenea curaj.
     Când te gândeşti şi analizezi viaţa şi creaţia lui, te uimeşte amploarea lor istorică. Fiind o persoană înzestrată de la natură cu o minte ageră, având o vastă erudiţie nu numai în medicină, putem afirma pe bună dreptate, că Nicolae Testemiţanu avea propriile priviri filozofice. Dar pentru a înţelege acest lucru, trebuie să ne întoarcem la anii, când a creat, ca să pătrundem în esenţa evenimentelor şi duhul acelor timpuri. Era o perioadă de prevaricaţii antisociale foarte perverse şi grave pentru popor. Mocnea şi se cocea una din cele mai mari crize sociale pe care o avem astăzi. Viaţa, poporul, cerea intens, dar nedeschis scăpare din imperiul nedreptăţii naţionale, cruzimii, pieirii ca etnos. Cei mai iluştri gânditori ai neamului şi epocii, care au lăsat urme de merit în istoria Moldovei, căutau neobosit căile de ieşire spre o altă perspectivă pentru popor. Ideile noi înaintate prin anii 1960-1968 de Nicolae Testemiţanu şi traducerea lor în viaţă pe tărâmul ocrotirii sănătăţii erau foarte actuale, ele rămânând actuale şi acum când are loc renaşterea conştiinţei naţionale a poporului nostru. Şi anume în această perioadă ideile lui filozofice încă nu au fost estimate, nu au fost sistematizate ştiinţific. E necesar să revenim cu măsurătoarea timpurilor de azi la estimarea faptelor şi ideilor noi, într-adevăr filozofice ale lui Nicolae Testemiţanu, la afirmările lui teoretice şi la traducerea lor în practică. Trecute prin filiera timpului, azi ele apar ca geniale. Să le identificăm pe baza materialelor istorice a strictelor cerinţe ale ştiinţei şi vom vedea numaidecât că Nicolae Testemiţanu a fost gornistul neînfricat al independenţei noastre de azi, al reînvierii datinilor strămoşeşti, limbii, bogăţiei spirituale a neamului.
     Ţin minte, badea Colea, zicea că în istoria fiecărui popor numaidecât vine un timp, când marile schimbări devin inevitabile în conştiinţa tuturor.
     In timpurile grele de astăzi poporul nostru îşi adună puterile cu scopul de a-şi întări spiritul, într-o speranţă de un viitor mai bun. Imperativul supravieţuirii spirituale este cu atât mai actual, cu cât criza economică pe care o traversăm este mai acută şi în acest context important este a actualiza obiectivele practice şi afirmările teoretice ale savanţilor, cărturarilor şi profeţilor noştri. Le găsim mereu noi, actuale şi utile, înmulţind prin ele numărul real al luptătorilor pentru renaşterea noastră naţională, În acest sens un sprijin neestimat ne-ar fi studierea vieţii şi creaţiei lui Nicolae Testemiţanu. Astfel el ar continua să trăiască printre noi. Îmi amintesc afirmaţia celebrului Lamartine: "Omul încă nu moare pământeşte, cât timp trăiesc cei ce l-au văzut şi-şi aduc aminte de dânsul...".
     Propun conducerii de vârf să-l înainteze postmortem pe Nicolae Testemiţanu pentru a fi ales sau mai corect pentru a i se acorda titlul nobil de academician în medicină.”