NICOLAE TESTEMIŢANU - OM POLITIC CU DAR DE LA DUMNEZEU
Constantin Ţîbîrnă, profesor universitar, doctor habilitat în medicină, Om emerit al RM, Laureat al Premiului de Stat, şef de catedră boli chirurgicale nr.3. USMF "Nicolae Testemiţanu"

     „... Când îţi aminteşti despre un om, din totalitatea de imagini memoria ţi le restituie pe cele esenţiale. Răsfoind în mnemotecă filele cu imaginea lui Nicolae Testemiţanu găsii episoade din primii ani de studii la liceu, din anii de studii la Alma Mater Medicorum şi din activitatea practică cot la cot. Perioada între anii 1941-1944, când învăţam şi locuiam împreună la un cămin, a fost pe cât de dificilă, pe atât de frumoasă şi interesantă. Trimişi la studii în oraş, ştiam doar de carte şi duceam dorul părinţilor, pitorescului fermecător al satului natal. Mi-a rămas în memorie atmosfera caldă, plină de iubire şi gingăşie a întâlnirilor dintre Nicolae şi părinţii lui, fraţii, surorile. El nu numai că manifesta o deosebită atenţie faţă de ei, dar şi presimţea problemele, care îi preocupau. Îmi povestea cu deosebită mândrie despre taică-său, un bun gospodar, neîntrecut agricultor, care, prin metode cunoscute, bine chibzuite şi folosite cu sârguinţă, creştea roadă bogată chiar şi în anii cei mai neprielnici. Cred că de aici şi se trage la Nicolae Testemiţanu apriga dorinţă şi capacitatea colosală de muncă cu un evident simţ al noului.
     In anii de studii la facultate am activat împreună în organizaţiile studenţeşti. întotdeauna se distingea prin modestie, disciplină şi bunătate sufletească. Aceste calităţi, cât şi un talent de la Dumnezeu, prefigurau de pe atunci imaginea unui om politic, cu un mare viitor. Şi principalul argument în această ordine de idei era coincidenţa cuvântului cu fapta (calitate, cu regret, mult prea rară în toate epocile). Putea, prin mijloace cunoscute numai de el, să îmbine însuşită excelentă cu intensă activitate obştească. Avea calităţi profetice şi prin precizia acestora ne uimea. Încă în perioada studenţiei, fiind la anul V, ne spunea, că va veni timpul, când o să se citească cursuri la facultate în limba română. Pe atunci puţini au reţinut aceste cuvinte, fiind chiar amuzaţi de afirmaţiile tânărului mândru şi dârz.
     ... Au trecut ani şi în 1959 la Institutul de medicină postul de rector rămâne vacant. Nicolae Testemiţanu, pe atunci redactor la unica revistă medicală, cunoştea foarte bine problemele şi doleanţele colectivului, de aceea pentru noi, cei care îl cunoşteam era clar - un candidat mai bun nu poate fi găsit. Şi din primele zile ale activităţii sale în această funcţie de mare răspundere, el conturează perspectiva dezvoltării institutului. Într-un timp foarte scurt argumentează necesitatea de a deschide noi facultăţi (de pediatrie, de stomatologie, de farmacie, de perfecţionare a medicilor). Fire de gospodar, moştenită de la tatăl său, Nicolae timp de 5 ani construieşte clădiri noi, cămine pentru studenţi şi o bază de odihnă pentru colaboratori pe malul Mării Negre la Sergheevka. În aceşti ani institutul s-a schimbat radical.
     ... Având o autoritate mare în opinia publică medicală, este înaintat la postul de ministru al sănătăţii. Aici îşi revelă plenar caracterul de reformator în bunul înţeles al cuvântului, schimbând radical sistemul de organizare sanitară în republică. A pus baza unei activităţi intense de fondare a bazei materiale, precum şi de formare a cadrelor de specialitate. El devine generatorul sistemului de asistenţă ambulatorie la sate, perseverent şi bine gândit readuce limba română în practica medicală. Apar cărţi în limba maternă, cresc cadrele naţionale bine pregătite atât sub aspect ştiinţific, cât şi practic. Sigur, toate acestea nu puteau fi pe plac diriguitorilor de atunci, În el au zărit acel fir de iarbă care străbate asfaltul. A fost însăilată o comisie, care fiind bine dirijată de sus, a "colectat" o mulţime de "fapte" incriminate lui şi celora ce îl înconjurau. Fiind un om cu un colosal simţ de răspundere personală, Nicolae Testemiţanu nu încercă să se apere, să se îndreptăţească. Urmă destituirea din postul de ministru.
     Nedreptăţit în cel mai brutal mod, el suportă chinuitor de greu această lovitură morală, însă nu se încrâncenează la suflet, nu se răzbună. Cu toată energia caracteristică lui, se avântă în ştiinţă. Susţine cu brio teza de doctor habilitat în medicină, fondează o şcoală proprie de savanţi tineri şi energici ca şi el, care îi continuă cauza, îşi materializează visele rămase neîmplinite din cauza destinului crunt şi orb, care l-a răpit în floarea vieţii.
     Nicolae Testemiţanu n-a murit. Astfel de oameni nu mor, ei în clipa de la urmă, identificându-se cu huma, îşi iau pur şi simplu rămas bun şi trec în eternitate. Viaţa lui va rămâne pururi un exemplu, o stea spre, care îşi vor îndrepta paşii oamenii de bună credinţă.”