AM RĂMAS TOTDEAUNA ÎNCÂNTAT DE CUMSECĂDENIA ACESTUI OM
Pavel Bâtcă, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, consultant la catedra chirurgie nr. 2 a USMF "Nicolae Testemiţanu"

     "... Se afla permanent într-un dinamism al muncii, aşa că, trecând în cohorta longevivilor, putea să cucerească şi alte performanţe. Tristeţea e că l-am pierdut atât de timpuriu, când putea să mai semneze un şir de autografe victorioase în activitatea de cercetare şi didactică. Am fost colegi şi i-am preţuit sincer virtuţile de om şi luptător. Viaţa e o luptă, nu? Cinci ani la facultate şi-a clădit perseverent şi temeinic acea personalitate. Dintotdeauna m-a impresionat felul său principial de a fi: nu mergea nicicând la compromisuri ieftine, nu-şi păta obrazul cu ruşine – totdeauna de şapte ori măsura şi apoi păşea, ca să parafrazăm puţin zicerea. Era mereu prevăzător, îl înfrumuseţa ca pe un prinţ cumsecădenia. Se deosebea prin simplitate şi modestie, noi, colegii, intuind în spatele acestor virtuţi tot altele mai de adâncime. Era, de altfel, om în toată firea, dar acesta, firea, era puternică.
    A fost un strălucit traumatolog, mai întâi. Apoi un iscusit organizator al medicinii autohtone. Aceste calităţi de medic-chirurg, de savant, de lider, totuşi, au fost prevalate încă de una, care a fost dominantă în maratonul scurtei sale vieţii, o am în vedere pe cea de patriot. Cineva spunea, că un om cinstit , înţelept, supus legilor şi conştient de îndatoririle cetăţeneşti veghează la interesul obştesc mai mult decât la interesul personal. Dumnealui a vegheat, a vrut să stabilească dreptatea în acel vacarm al neregulilor, dar n-a fost lăsat să o facă. Precum A. Camus putea să declare sus şi tare: "Îmi iubesc prea mult ţara, pentru a fi naţionalist", aşa şi profesorul Nicolae Testemiţanu ne-a lăsat mesajul său de bine, neînţeles de factorii puterii până la capăt. În contextul acelei lupte pasionale, pentru stabilirea unui echilibru al dreptăţii, găsim şi motivaţia tragicului său sfârşit. Inima sa a fost măcinată de cariile neînţelegerii. De aceea ţinem să rostim împreună cu poetul:
                        Nu sunt de plâns aceia ce pentru ţară mor,
                        Ei numele prin moarte şi-l fac nemuritor.
    Îl durea durerea ţării, era îndrăgostit până peste urechi de plaiul mioritic şi oamenii săi. Putea uşor să "taie poala" şi să plece la Moscova, la Riga, unde avea un mare prieten în persoana ministrului Sănătăţii de acolo, la Kiev, Harkov, oriunde, căci era pretutindeni cunoscut şi preţuit. Nu a făcut-o!
    Măcar şi cazul cu introducerea predării obiectelor de studii în limba română la institut. A fost un act de patriotism şi de mare curaj al său, dar altfel nu putea, simţul civic îl impunea. M-am întâlnit atunci cu dânsul şi mi-a spus că a fost convocat la c. c. al p.c.m., unde i-au făcut o mizerie extraordinară. Toate au finisat cu scoaterea sa din funcţie şi trimiterea la catedra Igiena Socială şi Organizarea Ocrotirii Sănătăţii. Cum aşa, să te doară inima de bucăţica asta de pământ, când ea, inima ta, trebuie să bată doar pentru nemărginita şi invincibila Uniune Sovietică. Cum numai încercai să-ţi ocroteşti neamul, limba, datina - cădeai sub radicalul suspiciunilor.
    Şi totuşi, nu s-a lăsat bătut, chiar şi din acea modestă funcţie a ştiut a riposta. Numai că riposta i-a fost biblică, după ce s-a plecat şi a spălat picioarele nenorocitei medicini moldave, a dăruit Patriei, mai concret miilor de ţărani, acea viabilă Concepţie de restructurare a medicinii în spaţiul rural. Totul în acea concepţie era bine bătut în cuie, a adus dovezi cu argumentare ştiinţifică irefutabilă. Am avut medic de sector, am lucrat şi eu cândva în această ipostază, dar acum înţeleg că perceptul testemiţan acoperă aproape integral medicul de familie de astăzi. Nu se justificau, totuşi, spitalele celea prin sate, unele fiind destul de mari, dar fără laboratoare, aparate de roentgen, fără aparatajul medical necesar. Viaţa a dovedit cu prisosinţă: a asigura totalmente spitalele săteşti cu utilajul de care vorbeam este imposibil. În primul rând, financiar nu-ţi permite situaţia. E complet altceva funcţionarea unor ambulatorii, prevăzute de dumnealui, care acoperă nevoia punerii unui diagnostic, administrării unui tratament corespunzător, care nu necesită internarea în spital, etc. Deci, a intuit, a cântărit, a studiat detaliat situaţii diferite şi în consecinţă ne-a oferit un lucru extraordinar – un Concept al său. O noutate pentru medicina autohtonă, dar şi pentru cea unională. Catedra sa devenise Centru de promovare şi de consultare a tot ce cuprinde organizarea pe nou a asistenţii medicale în condiţiile rurale. Patriotismul şi Concepţia sa sunt două aripi pe care dumnealui s-a înălţat în abisuri şi se ţine în tăriile cerului. Şi va rămâne de-a pururi în memoria noastră.
    A căutat cu insistenţă şi a găsit grăuntele raţional în acordarea asistenţei medicale în spaţiul rural şi prin ştiinţă s-a înălţat deasupra celor care au vrut să-l distrugă. Faptul că-i pomenim cu respect numele e că dumnealui a binemeritat acest lucru!"