UN NUME DEVENIT SIMBOL
Ana Melnic doctor în biologie, vice preşedinte al Asociaţiei Femeilor din RM.

     „..Aşa mi-a fost dat, ca pe parcursul vieţii să întâlnesc şi să contactez cu foarte mulţi oameni. Pe majoritatea îi ţin minte - pe unii mai mult, pe alţii mai puţin. Însă câţiva mi-au intrat în suflet şi inimă, ca să rămână acolo pentru totdeauna. Aşa s-a întâmplat şi cu Nicolae Testemiţanu.
     L-am cunoscut încă în anii tinereţii şi de atunci până în prezent chipul lui a rămas pentru mine viu, influenţând asupra-mi cu toată puterea personalităţii sale. Adesea încerc să analizez, să meditez, să înţeleg în ce constă fluidul lui magnetic, pe ce se baza puterea lui de atracţie. Cred că în "eul" său s-au întreţesut perfect toate trăsăturile caracteristice unei mari personalităţi.
     Şi, totuşi, pe prim plan aş pune inteligenţa şi înţelepciunea lui, cinstea şi marea răspundere pentru tot ce făcea. Sunt convinsă, că anume aceste calităţi i-au dat puteri să treacă perioada cea mai grea a vieţii cu o extraordinară demnitate. Vorbesc despre aceasta pentru că anume atunci am putut vedea şi înţelege mai bine frumuseţea şi nobleţea acestui om.
     Ştim bine, că scopul principal al foştilor guvernatori a fost nu acela de a-l înlătura doar din înaltul post de ministru, ci de a-l distruge moral, de a-l izola de societate, de a-i paraliza voinţa. Dar pigmeii au dat greş.
     Nicolae Testemiţanu era un om de o înaltă probă, care n-a putut să cadă în disperare, nu şi-a pierdut cumpătul, nu s-a transformat într-un conformist, într-un obijduit (cum procedează unele persoane mediocre). N-a început să strige şi să insulte. El a reuşit să înţeleagă că n-are dreptul să "demisioneze" din funcţia de om, că n-are rost să-şi risipească forţele fizice şi morale în lupta cu fărădelegea săvârşită asupra-i, să se vaiete şi să plângă în văzul tuturor. Ca un gospodar înţelept, care niciodată nu-şi lasă pământul să-l năpădească paragina, chiar şi atunci când nu plouă, când e secetă mare sau se abate altă urgie el lucrează, îl stropeşte cu sudoarea sa şi îl tămăduieşte cu dragostea sa. Nicolae nu s-a dezis de idealul său de a sluji neamului cu aceeaşi dârzenie, căutând noi căi şi posibilităţi. Şi-a mobilizat puterile, şi-a găsit adepţi, colegi, a desfăşurat o activitate amplă, obţinând în scurt timp rezultate remarcabile despre care s-a vorbit şi s-a scris deja. Toate câte a reuşit să facă Nicolae Testemiţanu în a doua perioadă a vieţii sale e un exemplu cât se poate de convingător al dragostei adevărate (dar nu numai declarată de la înalte tribune ori la mari adunări) faţă de neam, faţă de Ţară.
     Întotdeauna dornic de oameni, Testemiţanu continua cu aceeaşi amabilitate să se întâlnească cu colegii, prietenii, să discute cu ei, să caute calea de soluţionare a numeroaselor probleme ce vizau nu numai medicina, dar şi ştiinţa în genere, învăţământul, cultura. Avea cele mai frumoase contacte şi relaţii cu savanţii de la Universitatea de Stat, de la Academie, cu personalităţi remarcabile din centrele de medicină din Moscova, Riga, Vilnus, Sankt-Petersburg ş.a.
     Pe vremurile acele grele adesea mă gândeam de unde îi vin puterile, inspiraţiile. Răspunsul mi-l dădea el însuşi, povestind cu înflăcărare despre nenumăratele întâlniri cu oameni de la sate, cu ţărani, pe care-i iubea şi stima: "Am primit o nouă doză de energie cât se poate de pozitivă", aceste cuvinte le repeta ori de câte ori se întorcea dintr-un sat sau altul. Vorbea întotdeauna cu mare respect şi recunoştinţă de satul său natal, de oamenii din Ochiul-Alb, de unde i se trăgeau rădăcinile, care-l alimentau permanent cu puteri noi şi înţelepciune.
     Şi, bineînţeles, că o susţinere mai presus de orice preţ în totul cu ce trăia şi în totul ce făcea o avea din partea familiei şi îndeosebi, din partea soţiei, multstimatei doamne Ludmila, care, fiind şi ea un om foarte bun la suflet, inteligent, medic şi savant, îi înţelegea pe deplin aspiraţiile şi suferinţele. În familia Testemiţanu întotdeauna domnea o atmosferă de bunăvoinţă, libertate, adânc respect şi grijă mare unul faţă de altul, faţă de oameni în general. Nicolae îşi iubea nespus de mult copiii, cărora le-a lăsat ca moştenire o avere colosală - un nume devenit pe drept cuvânt un simbol al întregului nostru neam.”